DELYA- IDEI SI ZAMBETE

          Viata este ceea ce se intampla la tine in suflet , de fapt. Ea este  bucurie, splendoare, dar si tristete din cand in cand, caci   intr o bucatarie  trebuie sa existe din toate ingredientele  ca sa existe ..gustul.   Acum ceva timp, ma uitam in oglinda, si nu cunoastem chipul ce era reflectat acolo, era atat de strain incat am inceput sa I caut chipul domnisoarei al carei suflet il ratacisem de fapt. Era un fel de promoroaca amestecata cu praf, si nu reuseam sa stiu cine e fata din oglinda. Prima data am dat vina pe ziua grea pe care o avusesem, apoi mi am zis ca nu e natural si trebuie sa fiu eu de vina. Am tacut, ingandurata si mi am promis.   Ca o sa mi intineresc sufletul. Sau ca nu o sa l mai imbatranesc vreodata. Cu nici macar un oftat.    Am alergat cu toate vitezele inspre mine, ca spre un loc drag la care te reintorci dupa mult timp, un loc unde te napad...

 Cine sta si te priveste atent isi poate da seama de doua lucruri: ai cel mai sincer zambet si ai o energie ce ar putea sustine macar jumatate de glob.  Tu , copila cu gand bland , femeie cu aripile mereu intinse in zari calde , iti simti viata in fiecare anotimp.          Universul te a crescut , ti a dat curaj si caldura in inima , si te a invelit intr o plapuma de vise. Cand visezi tu, tot ce e amortit prinde viata.                                         Te adora fiintele mici, si cele mari , si lumea te cauta sa le fii aproape . Tu stii sa mangai, stii sa te joci cand lumea e-n razboi si nu  te sperie nici sunetul goarnei , nici foamea , nici moartea.                              ...

Oameni. Oameni cu fesuri pe cap ; oameni cu fete incruntate, oameni vorbind la telefon, oameni care tac; oameni care rad , oameni  care viseaza.  Si ce e cu oamenii astia? Unii vin, stau putin, altii pleaca. Unii doar stau; unii doar intra in vietile noastre si nici nu stau dar nici nu pleaca. Si ultima categorie e a oamenilor pe care nu o sa  ai in preajma decat cateva zile. Batrani, tineri, inalti, cu sperante, somnorosi, nervosi, cu familie, singuri, frumosi , urati...oamenii sunt  cate o particica din noi.  Adoram oameni spre care tindem sa devenim si noi la un moment dat, ne uitam cu o privire salbatica la oamenii care ne dor in sufletele noastre  , fugim spre oamenii care rad mereu, fugim de oamenii care isi plang de mila. Iubim oamenii care ne iubesc si care iubesc alti oameni. Ne intalnim si cu multi dintre ei in marea noastra cursa a vietii.     Si pentru cateva clipe, ne uitam,  admiram daca avem ce, daca nu plecam ...

Sta, ma rascoleste, imi da o miere din care doar zeii poate au gustat .  Ma calmeaza. Oxigen . Stanci golase in vantul lor naprasnic. Curcubee, dansandu si culorile  in valurile dulci ale marii. Ceva puternic.      Franturi de lumini ce nu mai cad si se pierd. Se reflecta. Atat de multe felinare,  ce au povestea lor neascunsa. Drumuri ce nu se intretaie. Pasi .Pasi.  E un parfum fara nume, care nu se lasa ghicit.   Tangoul serii.

Azi las soarele sa ma guste cu toate mainile lui, ma las prizoniera lui , cad in razele lui ca intr un hamac in care stau atat de bine ... Vantul e cel de ieri dar cu numele lui de azi, cu soaptele de maine , si asta e cel mai bun drog de care  am nevoie . Calc pe nisipul  ce uneori e mai bun decat apa pe care o beau , ii stiu data nasterii si  directia zborului , stiu in ochii cui va intra , stiu unde se va opri...  Amurg.... undeva departe de mine in colturi nedescoperite, soare maine dimineata fara roua. Mirosuri dulci si aromate , fara incetare in mine.    Bucati de oglinda sparte imi stau in fata, eu iau lipici si le lipesc cand am timp, si mereu imi fac. Vreau imagini intregi.       Si sunete nedeslusite de unii eu le aud clar, eu vad prin ochelari ceea ce unii nu vad nici fara lentilele fumurii ..   Uita te adanc in mine si vezi daca am ceva ce nu se vede clar, lasa ochelarii deoparte si zi mi daca eu main...

Nu stii, nu vezi, nu simti. Tu esti in lumea ta, acolo, departe . Nu ti incordezi muschii sa mi auzi gandurile , cum se ridica din panza lor si vor sa rupa tot , cum vor sa vada soarele.Habar nu ai ce foc imi strabate reteaua asta de fire ciudate ancorate in mine.  Tu esti in alte zari. Si eu nu pot sa mi port pasii nici in secret pe acolo, nu am bilet de intrare pe taramul tau. Si stau aici, cu apa mea in fata ce curge intr o veselie, si nu am robinet sa o opresc, nu pot sa opresc nimic.Reprim in sacul meu mare de box cat muntele tau hymalaian pe care ai vrea sa ajungi . Mda.  Si era asa de bine inainte, cand aveam ,,credit'' sa ma duc unde vreau, sa ma uit cum vreau. Sa urlu. Sa ti urlu tie in urechi. Sa te opresti sa ma asculti, sa ma intelegi asa cum trebuie. Vreau sa ma exprim. Sa nu pierd nimic din mine . Sa pun totul acolo unde trebuie. Si tu sa nu ti mai intorci fata si sa ma asculti.

Uneori trairi abrupte si focuri adanci vin /revin; de multe ori le las sa arda, in mine, cu mine spectator- nu mut, nu mut.                 Alteori as vrea  sa le iau una cate una si sa le bag intr o incapere , intr o camera cu multa gheata.Sa le dizolv  fata aceea ce ma chinuie cand sunt vulnerabila in trairile mele  extremiste...                                              Nu poti fi vulnerabil fara sa simti  tot focul acela  cum vine sa te napadeasca? De ce nu poti fi doar vulnerabil, si atat?  Da, as vrea sa pot ingheta de multe ori toate creaturile, toate focurile, toate spasmele..                                  ...

Scarile se rupeau incet sub umbra lui de calcar atat de grea.Aparuse de nicaieri, si nu intentiona sa si onduleze trupul pe sub usa , sa se piarda putin cate putin, se marea din ce in ce mai mult.Isi aduse aminte ca in ziua precedenta cand aparu, nu ii fu frica .Ea era ascunsa sub scari , cu pletele ce nu ii tremurau catusi de putin si cand auzi scarile isi tinu respiratia.Se uita in intuneric dar nu vazu nimic.Apoi, Umbra aparu dintr o data in fata ei, scrutand o vertiginos in sangele ei caldut. Era la fel cum o stiuse si pana acum, poate doar mai indrazneata.Si faptul ca acea umbra avea o libertate pe care ea nu o cunoscuse nicicand, o facea sa se revolte acum, la a nu stiu cata vizita in ani de zile, pe somn si pe zi. Ea nu putea pleca de sub scari, umbra venea , statea si pleca cand si unde vroia, lasand o cu o infinita dorinta de a evada de acolo...  Candva, ea nu era umbra....

Daca ai sti tu , suflete calator cu zambetul tau sarmant cat de putin ai stat si cat de mult mi ai daruit..Cat de intens ai stiut sa lasi sa fie totul in urma ta, cat de neprietenoasa plecarea ta si umbra aievea peste tot.Si tocmai de aceea, am stiut inca de la inceput ca este mai mult decat pare a fi la inceput, am stiut ca noi doi  vom fi cumva..in acelasi timp. Daca ai sti ca mi ai redat o libertate pe care nu mi am permis o niciodata, daca ai sti cate m ai invatat despre mine si cate ai sa ma mai inveti..Ai fost actul pe care l am semnat cu intarziere dar cu o luciditate totala, cu acord deplin.Inca o data multumesc! Esti o lectie de pret, de valoare pe care nu am de gand sa o risipesc! Tu zambet cald, ochi ispititori si voce de stapan si sclav..

Inca te simt, inca nu ti ai indepartat din sunetele produse de celulele tale fine aflate in miscare prin fata ochilor mei... Si apari ca o fantoma, cand ma astept mai putin si ma faci sa ma reazam de pereti , imi stingi becul meu colorat , si te duci spre fereastra..Alerg o secunda sau doua dupa tine, ma opresc si nu te mai vad aproape..Poate ca esti langa geam totusi..dar nu te vad, mi e sa nu ma izbesc de ceva sau sa ma sperii .. Du te ,du te si nu te mai intoarce, ma tulburi si nu mi spui nimic. Pleaca .Te izgonesc, da .

 Sunt ceea ce saruta soarele in primele clipe ale diminetii, sunt vibratia inalta pe care ai simtit o in tine cand te am alintat cu vorbe frumoase si zambete plin de dragoste, sunt mana care ti a atins pielea si ti a lasat amprente pana in dedesubturi, sunt floarea pe care ai vrea o la fereastra ta in fiecare zi!    Imi iau seva din toate culorile ce deseneaza curcubeul..ti o dau si tie , chiar si atunci cand nu vreau. Sunt in ochii tai o fiinta mica dar cu suflet mare! Te stiu cand te doare, te stiu cand razi, te stiu cand esti plecat , te stiu fara sa inchid ochii..Sunt in fotoliul pe care stai si tu, adesea, privind la marea frumoasa si linistita..   Iti prind aripile, mainile, cuvintele si ti le dau cu putin din pudra cea mai parfumata in fiecare zi..!  Sunt cand nu crezi ca sunt acolo.Nu plec, poate nici daca ma alungi.Sunt in cerul tau, cu luna ta, prin stelele tale si te am!   Sunt...Sunt aici.Nu plec nicaieri, nu am descoperit vreun lo...

 Fugi si totusi vrei sa ramai.Vrei sa uiti de momente in care insipidul isi spune definitia.Vrei sa crezi ca e totul ok, daca inchizi ochii si ti vei muta ca un pescar , undita , un  pic mai departe. Si totusi parca ai mai sta in acelasi loc, sa vezi daca nu cumva mai e ceva acolo de gasit, de aflat.. .Da, si te zbati in lupta de a mai sta si de a arunca insipidul mai departe . Inca nu stii de ce credibilul te amageste.Inca nu vrei sa simti toate celulele tale.Stai. Ca mai tarziu sa te afirmi printr o desteptare dubioasa si te inebunesti tu singur de a binelea.Cu ce/Cu insipidul ce era plin de gust acu ceva vreme.sau poate invers. Ce e de fapt?insipid? sau ba?  Vei afla la un moment dat, dincolo de frumosul decor abstract al coincidentelor, al soarelui, al deciziilor tale de moment de care incerci sa te tii si sunt anumite ..renuntari.

Azi e ziua de nastere a unei prietene de suflet cu care m am reintalnit , aici, de curand. La fel ca si ea, eu simt ca ne cunoastem atat de bine si suntem  legate printr un fel de trecere in alte timpuri,  e mai degraba ceva ce nu tine de perceptia mintii.  Ma bucur azi pentru cea de a 26-a aniversare a zilei in care s a nascut , pentru 26 de ani de existenta pe acest pamant minunat si pentru viata ei. Ma bucur si ii sunt alaturi cu inima, azi si maine si multe alte vieti!      LA MULTI ANI SUFLETUL MEU DRAG!

Viata nu mai este ce a fost. Unde a incaput candva atat non - sens creat in fiinta asta nu mi imaginez. Cum de a putut ea sa nu stie cararea ce era undeva in spatele umbrei?   ...era nevoie de nu numai o umbra , ci de cele mai urate ca ea sa vada lumina cum se asterne pe fiecare clipa de  dimineata, amiaza si seara...    Si clipele s au transformat in ore , orele in zile, si zilele in luni de zile...Si a inceput eternitatea .Unei vieti, a unui suflet si a unei iubiri. Prin acestea, a inceput  sa ploua cu binecuvantari. In fiecare zi, poate nu una, ci mai multe.Oameni frumosi , deschisi, plini de nobil, pur si rai intindeau mainile catre ea. Si nu era o saptamana in care obrazul sa nu ii fie atins de lacrimile fericirii...Cartea adevarului izvora din ea  si isi asternea literele pe constiinte mari . Era ceea ce alesese  zicea ea , in alta viata. Si nu ar fi vrut altfel. Nu ar fi vrut nimic mai mult  de un mic dejun pe patul vietii cu aroma Univer...

O alta noapte a trecut.Am pasit spre ziua un pic mai linistita  fizic, si am inceput sa simt ca greul e pe cale de a trece ; durerea se evapora in umbra  puterii si a increderii. Cred ca nici nu ma asteptam sa ma simt mai bine, sa pot merge un pic mai usor, fara sa ma doara.  Sa stii ca ai ti ai dorit sa te faci sanatos si ai luptat mental si fizic cu toata durerea  , apoi sa vezi ca e din ce in ce mai bine , e incurajator. M au ajutat multe persoane in lupta aceasta si le sunt recunoscatoare. Astept zile pline de sanatate interioara, am incredere in corpul meu, in resursele mele , si mi traiesc viata din ce in ce mai frumos!

Am stat adesea si  m am intrebat de ce unii oameni au o viata linistita, fara obstacole majore, fara probleme, fara greutati si altii au de zici ca la ei si- a rasturnat Dumnezeu sacul cu belele. De ce unii au parinti iubitori, de ce altii , in schimb , cresc fara caldura parintilor...De ce altii construiesc mereu, de ce altii vad ca tot ce construiesc se darama..De ce unii oameni care nu merita mor si altii traiesc?  Nu cred ca pot sa  mi dau un alt raspuns decat cel pe care -l stiu deja..Dumnezeu pune pe umerii unor oameni greutati mari ca sa se aplece, sa se ridice si sa pretuiasca si mai mult viata.!

 Te- ai uitat vreodata in oglinda atunci cand ai plans de fericire? Ai vazut ce roua sta in ochi, ai ascultat cum se aud lacrimile parcurgand fiecare milimetru si apoi centimetru de pe fata ta? Ai vazut ca si ele zambesc?  Am plans intr o seara de fericire, cu tot sufletul..nu au fost multe lacrimi, dar nu ma mai saturam de acel obraz umed si mirosind a implinire...simteam cum tot interiorul este in ochii mei. L am vazut.Era curat, linistit,  si inocent ;ca un copil care se trezise din somnul lui.  Nu mi a placut nicodata sa plang atat de mult.Era ciudat totusi ca lacrimile nu erau multe, dar fiecare picatura imi povestea viitorul.Imi prezicea secunda si ora la care visele mele se vor trezi la viata. Si inca un zambet aparea. As mai fi plans inca doua ore, dar lacrimile s au oprit , lasand in urma un curcubeu in privire si in inima. Nu am stiut niciodata pe de rost culorile unui curcubeu pana in acel moment... .Eram in doua locuri deodata- in cer si pe pamant. ...

simple life

    Reflectii  cu gust de insomnie Multumesc...Pentru ca m ai lasat sa ti vad sufletul, chiar daca nu s a lasat descoperit, la fel ca acel trandafir stingher care nu avrut sa fie atins de vreo mana .. Multumesc pentru putinele clipe pe care le am petrecut cu noi, cu zambetele tale, cu caldura ta..Multumesc pentru momentele in care m ai facut sa ma simt singura femeie din univers; si pentru ca acea imagine ai lasat o acolo cumva...Multumesc pentru soaptele trimise catre tamplele mele la ore tarzii din noapte cand ochii imi erau inchisi dar tu erai treaz, langa mine..Multumesc pentru ca ai trezit in mine senzatii de care nici nu stiam ..Multumesc pentru ca m ai lasat sa ma trezesc in locuri ascunse fara sa ma tem de ziua de maine.Multumesc pentru ca ai fost atat ..de aproape. Multumesc ...si vreau sa stii ca, chiar si acum, cand nu mai esti aici, te mai pot pastra acolo. Mi e de ajuns si pot zambi...

 Aveam un zambet in coltul gurii cand mi-am dat seama...si ma durea , si altruismul din mine continua sa - ma domine.   Era destul de dureros sa aflu ca sclavia se revarsase in viata mea acum...7 ani. Si eu care am vrut mereu sa fiu libera, eu care iubesc libertatea...Deodata vedeam totul    intr- o lumina ce era reala; eram fata in fata cu piesa de teatru numita,,Viata mea''.   Nu -mi inchipuisem ca mai putea sa existe si o alta posibilitate, aceea ca eu sa fi privit lucrurile dintr- o singura perspectiva, aceea creata de inima, si nu de ratiune.    Eram sclava altei persoane prea apropiate...ca sa mi fie usor sa trec cu vederea...De atat timp facusem ce spunea ea, gandisem cum vroia ea, si nici asa nu era bine, ar fi trebuit ca eforturile mele sa fie muuult mai mari.Pentru ce? Pentru ca ,,stapanul'' nu putea admite multe puncte de vedere, mai ales pe cele diferite de ale ei.    Si in nereusitele tentative de a face sa se impuna un ...