Pamantul din suflet
S au incurcat poate in ceata toti norii de dincolo de Venus. Cineva a plans probabil prea mult la umbra unui geam , pe Terra, si n stele nu s a mai adunat nici un fir de praf. Cateva perchi de picioare grabite au stat la umbra unui copac cateva ceasuri , si zorii au mancat intunericul. Fara ceas desteptator, vietatile au scrijelit cu fata scoarta pamantului aburind. Era dimineata de mai si nimeni nu si mai dadea seama. Curand, cineva si altcineva si inca cativa de altcineva se gandeau cum sa se afunde in vartejul din centrul pamantului, crezand ca acolo vor gasi ceva mai curios decat insasi pamantul. Se inselau in mintile lor , fiecare pe rand, unii pe altii si cati nebuni mai erau in vecinatate... Nimeni nu se misca odata cu acel pamant pe care l vanau toti in cautarea altor bucati pe care sa poti calca cu mandrie. Toti erau siguri de izbanda si totusi doar cativa simteau cum vorbeste acel pamant ... Nebunie cu oftaturi , cu minciuni aruncate ...