DELYA- IDEI SI ZAMBETE

Marimea spatiului gol din tine este bogatia ta.  Acolo, unde de obicei ingjesuim pe secunda milioane de ganduri si idei, de frici, opinii sau nebunii, acolo unde am vrea sa fie liniste macar duminica pentru sufletul nostru, acolo unde am vrea sa vedem piesse de teatru in alb, si dansuri in umbre, acolo este spatial nostrum intim. Despre el, se pot spune multe si putine in acelasi timp. Este al nostru, il putem extinde in masura in care il lasam sa fie gol, incepand de acum.  Din momentul acesta te provoc sa te golesti de tot ce ai in tine , de caravanele pe care le iei cu tine in momente in care nu iti trebuie, goleste te de amintirea zilei de ieri, de iubirile care te au apus , de netrairile la timp, de regrete  si gafe, si de tot. de frig, foame si sete.  Goleste te si da te mai in spate cu un pas. Vei putea privi la tine, la  spatiul tau gol, care va incepe sa se miste inainte si inapoi, stanga , dreapta, facandu si loc, in spatiul co...

,,A venit , a venit toamna... Acopera  mi inima cu ceva.. .Umbra unui copac sau mai bine sau cu umbra ta''  A   venit a venit toamna, acopera mi inima cu dragostea care sa se zbata in toata intinderea sufletului meu , si ramai acolo pana la inserat.    Mi am daruit azi o scrisoare ale caror randuri nu le am scris, doar le am recitat. Am rememorat cuvinte nespuse dintre noi inca, si din ochii tai au plecat lacrimi pe drumul obrajilor tai frumosi . Eu ti am dat fata la o parte, te am luat in  brate si ti am soptit ceva din povestile noastre de seara.   Ce frumos canta amurgul din ochii tai   oda unei iubiri milenare, ce nu se regaseste in cartea Vietii, nici a Mortii, nu se regaseste nicaieri, caci ingerii au pierdut -o din catastifele cerului atunci cand au simtit primul picur de dragoste in aripile lor . Mai stii? Ne uitam catre si radeam de ei , stiind ca ne vom intalni intr o zi ca aceasta aici , amintindu -ne de noi si de ceru...

Du- ma de mana pana la capatul dragostei noastre nebune de o viata , leaga -ma la ochi si tine ma de mana,   hai sa privim impreuna la noi din cele mai neobisnuite colturi ale ochilor insetati mereu de privelisti ...       Sunt aici doar cat ma tine respiratia plamanilor mei , cu o inalta senzatie de lesin ..de dragoste si dor. Sunt aici cu stomacul, cu inima, cu mainile mele peste visele noastre, cu tamplele in mainile tale si cu sufletul acoperit cu o patura mare si atat de calduroasa. Nu simt nimic din ce nu mi trebuie, am exact ce mi am dorit, ce am asteptat. Traiesc, deci zambesc, traiesc, deci ma sting doar cand vreau si tot in brate la tine, traiesc, deci imi iau aripile la subrat si ma duc pe deal sa zbor cu ele, sa te plimb prin cele mai frumoase tari din lume, sa ti dau curcubee , si sa mi lasi dimineti cu vocea ta nepatrunsa de vreo aroganta.    Cand revin, fugim amandoi spre lacuri si munti goi de orice suflare , le patrundem ...

 Cu o seara inainte statuse la fereastra si n linistea adanca se jucase cu fulgii care cadeau incet si vorbise cu ei. Ii intrebasera ce doruri poarta cu ei tocmai din cer si ce spun pamantului cand il ating.,  In dimineata asta , se uita la zapada care statea cuminte pe gardurile de fier , pe vie si din cand in cand, cate un manunchi cadea jos. Nu I  displacea nimic din asta, o  fascina si acum copacul mare si intins cu crengile pana la a doua fereastra a ei, dar mai ales , anii lui. Parea ca murmura sub povara tineretii si a batranetii deodata si nimic din suflet nu l doare. Copacul acela era un erou care inca traia.   Timpul era adormit acum.  Auzea din departare sunetul impacarii, cel al clipelor fara clinchet, doar cu nume. Auzea  cum doarme  un suflet ce plansese mult noptile trecute . Si credea in viata din nou . Iar asta nu era decat o noua primavara ce incoltea la ea in suflet.