Iarna intr o dimineata

 Cu o seara inainte statuse la fereastra si n linistea adanca se jucase cu fulgii care cadeau incet si vorbise cu ei. Ii intrebasera ce doruri poarta cu ei tocmai din cer si ce spun pamantului cand il ating.,
 In dimineata asta , se uita la zapada care statea cuminte pe gardurile de fier , pe vie si din cand in cand, cate un manunchi cadea jos. Nu I  displacea nimic din asta, o  fascina si acum copacul mare si intins cu crengile pana la a doua fereastra a ei, dar mai ales , anii lui. Parea ca murmura sub povara tineretii si a batranetii deodata si nimic din suflet nu l doare. Copacul acela era un erou care inca traia.
  Timpul era adormit acum.  Auzea din departare sunetul impacarii, cel al clipelor fara clinchet, doar cu nume. Auzea  cum doarme  un suflet ce plansese mult noptile trecute . Si credea in viata din nou . Iar asta nu era decat o noua primavara ce incoltea la ea in suflet.

   

  
  

Comentarii

  1. Orice moare iarna, renaste primavara, asa cum orice inceput e continuarea unui sfarsit: trebuie sa facem Binele din Rau, pentru ca nu avem altceva din care sa-l facem.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Spatiul din tine

Stele

Orbii cu ochi