DELYA- IDEI SI ZAMBETE

         Ne prindem de talpi si zburam, mai departe, in ani de a randul, fara sa stim ca cea mai pretioasa comoara din viata , este copilaria. Atunci suntem cei mai fericiti si cel   aproape   de Dumnezeu. Vom cauta fara sa stim, raiul acela mai tarziu, in momente in care nu ne ajunge nici un alt lucru la inima sa o incante.     Ceata unei dimineti , roua de pe talpile goale, mirosul ierbii umede si zgomotul viselor noastre se imprastie in zari de care nu vom sti , decat rar, la maturitate. Dar in copilarie, ele ne sunt intreaga noastra viata.      Anii nu ne vor intreba mai tarziu   daca am fost copii buni sau rai,   ci daca ne mai putem aduce aminte cum e sa fim copii si daca mai putem fi copii. Daca mai auzim tipetele cu care ne scoteam din sarite parintii, daca ne vedem grimasele pe care le faceam atunci cand nu puteam obtine ce vroiam , si daca ne mai vedem jucariile imprastiate prin toat...

      ....C utreieri, cu pasi marunti, crampeie din orase ce nu ti au spus dinainte ca o sa le cunosti insemnatatatea. Te intalnesti zilnic cu oameni care iti traverseaza calea, poate mai tarziu si viata. Drumurile sunt peste tot langa tine, si tu ai mereu cate unul de strabatut, de plimbat , de cercetat, poate ai si cateva pe care nu trebuie sa mergi, trebuie doar sa stai jos, sa te odihnesti. Sunt drumuri unde te intersectezi. Cu sentimente, ploi, alti oameni, sau cu nimeni decat tine .                                           Nu vei uita niciodata cata iarba a atins calcaiul tau , iarba printre care misunau vietati , ce te au vazut si ele in marea ta cursa prin maratonul vietii. Nu vei uita nici daca era dimineata si inca era o roua fina intinasa ca o plasa peste acea iarba, sau daca soarele tinea lume...

Jocul mainilor s a  plimbat adanc prin mine, intreaga zi. M a tachinat , m a facut sa intorc degeaba capul spre fereastra, sa caut cu privirea alte priviri, sa gasesc gusturi de care nu era loc. Abia cand am dat de urma  a ceea ce cautam de fapt, jocul si a spus tare numele si mi a aruncat o privire indrazneata, zambind . Si eu zambisem in acelasi timp. Imi spunea ce simteam si eu.   Am intins mainile in aerul imbibat cu toate timpurile , le am miscat usor , si nu stiu cand au inceput sa se legene singure in miscari cu nume de arta.  Le priveam ca un spectator si dincolo de dansul lor flamand, vedeam esenta lor. Dansau cu aceeasi voce a sufletului, pe care o auzeam ca si muzica e fundal, ritmat, cald, curajos, parfumat. Si cu sete de tot ce fusese lasat uitarii sau in penumbre .   Maini, suflet, si dans. Nimic mai mult azi!