Sinceritate sau Pledoarie pentru arta de a ramane copil.

    

    Ne prindem de talpi si zburam, mai departe, in ani de a randul, fara sa stim ca cea mai pretioasa comoara din viata , este copilaria. Atunci suntem cei mai fericiti si cel  aproape  de Dumnezeu. Vom cauta fara sa stim, raiul acela mai tarziu, in momente in care nu ne ajunge nici un alt lucru la inima sa o incante.

    Ceata unei dimineti , roua de pe talpile goale, mirosul ierbii umede si zgomotul viselor noastre se imprastie in zari de care nu vom sti , decat rar, la maturitate. Dar in copilarie, ele ne sunt intreaga noastra viata.

     Anii nu ne vor intreba mai tarziu  daca am fost copii buni sau rai,  ci daca ne mai putem aduce aminte cum e sa fim copii si daca mai putem fi copii. Daca mai auzim tipetele cu care ne scoteam din sarite parintii, daca ne vedem grimasele pe care le faceam atunci cand nu puteam obtine ce vroiam , si daca ne mai vedem jucariile imprastiate prin toata casa, de dragului jocului si atat….Daca mai simtim mirosurile din bucataria mamei , si daca mai stim ce caldura aveau mainile bunicilor cand ne mangaiau fata noastra mica in palmele lor mari si muncite.

    Copii din noi inca mai aud pisicutele din casa parinteasca pe care le trageau de coada de placere,  mai vad peretii pe care i mazgaleau cu pixul sau creioanele colorate in ciuda faptului ca pentru asta se primeau palme la fund si ..de obicei ele dureau... Inca putem simti toate mangaierile sau vorbele de dojana ale parintilor nostrii, atunci cand suntem copii, si asta insemana ca ele inca ne dor sau ne fac placere.

     Tanjim dupa clipele in care primeam totul de a gata, si invatam totul cu nerabdare. Invatam cu timpul ca a fi copil este o poveste cu  final fericit care este spusa chiar de noi,..noua insine. Este povestea din centrul  povestii vietii.

     Starea de ,,copil’’ are un secret, si copilaria toata are esentele ei tari: ,,Iubeste si joaca –te’’. 

 Restul nu are mare importanta . Dar bucuria si jocul trebuiesc pastrate, caci sunt clipele de eternitate ale vietii puse in sufletul nostru. Oriunde ne- am duce, avem nevoie de ele sa supravietuim, avem nevoie sa stim cum sa imbinam partea goala a clepsidrei cu partea plina si sa o vedem in existenta ei, de fapt.

    Avem nevoie de acele clipe in care stim doar sa radem, sau sa fim nefericiti pentru ca asta e destul . De altfel,  simplul joc cu a noastra imaginatie si , de fapt cu  fiinta noastra ,este o creatie ce are ca esenta puritatea, este arta.

    Ce toti vom observa mai tarziu este ca  toate artele  isi au prinse radacinile in copilaria oamenilor, in felul lor de a fi uimiti de natura si de viata, in felul lor de a se fi jucat candva .Iar  daca exista vreun elixir ce stie sa faca minuni in sufletul omului, acela este arta. Oamenii au nevoie de ea ca de un cer insorit. Ei nu numai ca isi  extind toate atributele atunci cand gusta din ea, dar mai molipsesc si pe altii. Arta este in final, meritul unei copilarii in care am baut cafea cu lapte  si in care am stat sa ne murdarim mainile in pamantul umed, cladind castele ori grote …

 Constastam , fiecare in sinea noastra, dar laolalta cu ceilalti, ca a trai viata trebuie sa fie cea mi desavarsita arta. Caci ce altceva poate fi mai frumos si mai inaltator decat viata insasi din vietile noastre? Ele au deja actul creatiei, le mai trebuiesc pensula de constiinta din jocul copilariei. Toate se impletesc, se combina, se despart doar pentru a se uni intr un singur strigat, intr o singura zi -lumina a efemeritatii noastre pamantene…

      Ziua in care suntem din nou copii. Sau a treia zi importanta din viata noastra aici , pe Pamant.