DELYA- IDEI SI ZAMBETE

Marimea spatiului gol din tine este bogatia ta.  Acolo, unde de obicei ingjesuim pe secunda milioane de ganduri si idei, de frici, opinii sau nebunii, acolo unde am vrea sa fie liniste macar duminica pentru sufletul nostru, acolo unde am vrea sa vedem piesse de teatru in alb, si dansuri in umbre, acolo este spatial nostrum intim. Despre el, se pot spune multe si putine in acelasi timp. Este al nostru, il putem extinde in masura in care il lasam sa fie gol, incepand de acum.  Din momentul acesta te provoc sa te golesti de tot ce ai in tine , de caravanele pe care le iei cu tine in momente in care nu iti trebuie, goleste te de amintirea zilei de ieri, de iubirile care te au apus , de netrairile la timp, de regrete  si gafe, si de tot. de frig, foame si sete.  Goleste te si da te mai in spate cu un pas. Vei putea privi la tine, la  spatiul tau gol, care va incepe sa se miste inainte si inapoi, stanga , dreapta, facandu si loc, in spatiul co...

  Opreste-te. Nu mai fa absolut nimic. Nu mai  mai vorbi, nu mai gesticula, doar stai nemiscat. Asculta.   Nu , nu e  ciripitul pasarilor. Nici  sutele de masini care trec pe strada. Nici cainii de afara. Nu.  Ce trebuie sa auzi este sunetul vietii.    Acel sunet care sta in coltul soarelui, putin in umbra lui, si de care poate nici nu stii .  El exista. E o muzica ce trebuie ascultata atunci cand ajungi sa te uiti in oglinzile din baile altora si sa nu te recunosti. Atunci cand te instrainezi de tine.    Uita te spre cer, anuleaza ti orice intr o zi de duminica, cheama ti cea mai buna prietena pe care ai uitat o de ceva timp si stai la povesti cu ea. Iti va spune lucruri pe care vrei de fapt sa le auzi , caci in ultima vreme parca nici nu ai mai fost tu fara ea.      E o prietena veche, va stiti de cand erati mici, imparteati jucarii, prostioare, iubiti  impreuna.  Va certati de fiecare data...

Am invatat si am uitat de a lungul timpului sa iubesc. Am trecut cu pasi grei , alteori usori peste florile din gradinile lumii, si am luat ceata muntilor ca si acoperamant pentru ochii mei. Nu am putut vedea astfel nici soarele de dimineata , nici sa patrund taina picurilor de pe iarba si florile somnoroase.Dar am vazut culmile muntilor pe care le trecusem si zarile de sus. Am mers mult, m am intors inapoi, sa o iau pe carari cunoscute, am taiat tufisuri , scaietilor le am zambit si nu m au ranit, dar sacalii m au pandit de dupa ei.  Cate zile , cate nopti am cules in poalele ploapelor mele , si cati oameni mi au trecut pragul cortului . Am ascultat si am inodat cu ata pecetluita povesti si taine care nu au mai fost auzite de nimeni. Oamenii mi au cautat intotdeauna urechile si mi au agatat de ele povesti. Eu le am aplecat catre ei, bland, cu tot cu mine.  Poate de aceea au si revenit. Urechile mele sunt batrane acum, dar stiu multe.     Oamenilor ce mi...

      ....C utreieri, cu pasi marunti, crampeie din orase ce nu ti au spus dinainte ca o sa le cunosti insemnatatatea. Te intalnesti zilnic cu oameni care iti traverseaza calea, poate mai tarziu si viata. Drumurile sunt peste tot langa tine, si tu ai mereu cate unul de strabatut, de plimbat , de cercetat, poate ai si cateva pe care nu trebuie sa mergi, trebuie doar sa stai jos, sa te odihnesti. Sunt drumuri unde te intersectezi. Cu sentimente, ploi, alti oameni, sau cu nimeni decat tine .                                           Nu vei uita niciodata cata iarba a atins calcaiul tau , iarba printre care misunau vietati , ce te au vazut si ele in marea ta cursa prin maratonul vietii. Nu vei uita nici daca era dimineata si inca era o roua fina intinasa ca o plasa peste acea iarba, sau daca soarele tinea lume...

  Poate ca mi e prea   Dor.  De lucruri care nu mai stiu cum sa le spun, de lucruri pe care nu mai stiu sa le fac, de oameni oe care ii vreau aproape zi de zi, de mine, de mine, de mine ... Poate ca mi s a urat cu atatia pereti care nu stiu decat sa taca, si nu stiu sa imbratiseze, sa stearga lacrimi sau sa rada cu mine.   Poate ca mi e de ajuns cate lopeti de pamant rece si cate cruci port in suflet ascunse si dezgropate din an in an, poate ca mi e dor de cateva cuvinte sacre, pe care le aud in alte guri , dar nu le pot nici macar silabisi. Am imbatranit undeva, in cataeva colturi in care nu a patruns lumina.  Am pe cantarul vietii talere egale , dsi eu nu simt decat adierea vantului cum inclina pe cel mai greu. Si parca candva, erau egale.   Am vise care ma leaga de alte lumi, poate nu de o infinitate de posibilitati dar de mult mai multe decat pot numara acum, si ele isi asteapta ziua. Am probabil un viitor minunat si eu inca ma scotocesc in buzunarul...

     Am alungat umbra pasilor apasati si am ramas in brate cu un strop de dulceata. Am dat la o parte oglinzile ce le vedeam zilnic , le am intors cu fata in jos si am lasat doar  soarele sa reflecte in geamul ce nu minte imaginile. A fost mai frumos, mai usor.         Acum , pe bucata mea de mocheta  nu mai este nici un oftat, nici un dor, nu mai numar nici  centimetrii de pe ceas, nici florile calcate in picioare de pasi grabiti.    Inca aud greierul de sub fereastra, si- i stiu acum toate povestile pe care mi le canta cu nesat in fiecare seara , si mi e mai bine. Acum  ma bucura sunetele pe care am incetat sa le aud cand imi astupam timpanele cu grozavii dureroase, cu tot ce nu era pentru timpane.Si cate au fost, si cat sper sa nu mai fie.   In seri din astea, ai nevoie doar de tine, de o portie tripla din tine si iar din tine, de putin amestec cu natura si ajungi la o serenata pe care o vrei si ma...