Calator prin viata

 

 

 

....Cutreieri, cu pasi marunti, crampeie din orase ce nu ti au spus dinainte ca o sa le cunosti insemnatatatea. Te intalnesti zilnic cu oameni care iti traverseaza calea, poate mai tarziu si viata. Drumurile sunt peste tot langa tine, si tu ai mereu cate unul de strabatut, de plimbat , de cercetat, poate ai si cateva pe care nu trebuie sa mergi, trebuie doar sa stai jos, sa te odihnesti. Sunt drumuri unde te intersectezi. Cu sentimente, ploi, alti oameni, sau cu nimeni decat tine.   

                      

             

 Nu vei uita niciodata cata iarba a atins calcaiul tau , iarba printre care misunau vietati , ce te au vazut si ele in marea ta cursa prin maratonul vietii. Nu vei uita nici daca era dimineata si inca era o roua fina intinasa ca o plasa peste acea iarba, sau daca soarele tinea lumea in palme la asfintitul sau. In cateva ceasuri poate vei fi baut cateva inghitituri bune de apa , sau te vei fi odihnit. cararea ta te va tine minte oricum, si tu pe ea.

                                           

 

PLecat mai departe, poate ti doresti sa calci pe drumuri mai netede, mai fara de pietre care sa nu te ami deranjeze, poate chiar si fara oameni pe care sa i intalnesti, .poate vor fi drumuri spre care sa intinzi ochii si inima , dar nu ti vei putea atinge picioarele. Unele pamanturi nu ti apartin. 

                                                             

                           

 Cu bagajele pe care poate nu le ai vrut la tine in spate, te gandesti adesea   la cate visuri mai  ai, cate ore sau ani pana sa le vezi implinite , cate carari de strabatut. Dar te gandesti tu vreodata, calator prin propriul hatis de maracini cateodata, la puterea talpilor tale? Le multumesti ca te poarta  pe unde ti e rostul sa mai inveti cate ceva, sa te mai opresti in vaile senine , acolo unde ti e atat de liniste cu tine incat nu ai mai pleca catre alte drumuri cu pietre mari? Multumeste le , si lor si pietrelor . 

                                             

Sunt drumurile care ne trebuie pentru  edificiul suprem. Acela e ceea ce ramane din noi dupa ce ne intalnim cu toti acei oameni care stau in drum cersind, dupa ce ne razboim, dupa ce facem dragoste, dupa ce muncim, dupa ce ne espartim, dupa ce radem , dupa ce ne ducem copiii de mana, fara sa le spunem ca  avem gropi  in inima . Dupa ce obosim de atatea drumuri. Dupa ce viata ne a facut sa radem dar sa si plangem, si pana la urma noi am pastrat surasul ca si amintire a celor 2 .  

 

                                              

 

Dupa ce invatam sa daruim cat de mult putem si nu asteptam nimic in schimb. Dupa ce ascultam atatea povesti , ca ne doare simtul olfactiv dar zambeste cel de al saselea.  Dupa ce ne uitam in noi ca in o fantana straveche, si vedem cat putem cuprinde cu ochiul liber in adancimea ei  . Dupa ce demolam pereti si ne cumparam perdele ca sa fim mai goi. Dupa ce cantam altora ce ne place noua, si am mai vrea inca. Dupa ce oamenii frumosi trebuie sa plece de langa noi si noi trebuie sa acceptam asta. Dupa ce gasim, undeva, chiar si la  o cafea , tot ce nu am mai gasit de cand eram copii si lumea era a noastra , fara vreo granita.  

                                          

                                     

 Asta ne ramane dupa toate acele lucruri pe care le am cunoscut, oameni langa care am trait si locuri unde am pasit. Ramanem noi cu noi, goi de paravane sau de bagaje false, si destinatii spre care  nu tintim de fapt. Si cand esti gol, esti asa cum te au placut toti oamenii aia  care te au vazut gol dar  tu erai de fapt ,,imbracat’’. 

  Drumurile trebuie sa te faca sa  ti doresti sa fii gol, oamenii trebuie sa te faca sa zambesti pentru simplul fapt ca esti fara nimic..pe tine , pe rafturile sufletului tau.   Si tu ..tu trebuie sa crezi, sa fii fericit in nuditatea sufletului tau.  Viata ti a daruit nuditate ca sa ti  fie usor sa arati celorlalti ca ce e natural , nu e complicat, nu doare, nu plange si place. Creaza abundenta . Ne am nascut toti goi, hai sa nu ne imbracam sufletele vreodata!