Postări

Se afișează postări cu eticheta copilarie

Sinceritate sau Pledoarie pentru arta de a ramane copil.

Imagine
         Ne prindem de talpi si zburam, mai departe, in ani de a randul, fara sa stim ca cea mai pretioasa comoara din viata , este copilaria. Atunci suntem cei mai fericiti si cel   aproape   de Dumnezeu. Vom cauta fara sa stim, raiul acela mai tarziu, in momente in care nu ne ajunge nici un alt lucru la inima sa o incante.     Ceata unei dimineti , roua de pe talpile goale, mirosul ierbii umede si zgomotul viselor noastre se imprastie in zari de care nu vom sti , decat rar, la maturitate. Dar in copilarie, ele ne sunt intreaga noastra viata.      Anii nu ne vor intreba mai tarziu   daca am fost copii buni sau rai,   ci daca ne mai putem aduce aminte cum e sa fim copii si daca mai putem fi copii. Daca mai auzim tipetele cu care ne scoteam din sarite parintii, daca ne vedem grimasele pe care le faceam atunci cand nu puteam obtine ce vroiam , si daca ne mai vedem jucariile imprastiate prin toat...

Copilaria cu povesti despre foarfece, rochite si ...creatie.

Imagine
… Prezentul nu e compus decat din clipele de dor ale nemuririi si   lacrimile strabunilor ce ne au adus zestrea existentei.Povestile din noi sunt si povestile bunicilor, ale parintilor nostri, ale copilului din noi, a odoarelor nostre.    Suntem o suma de povesti , ce se intersecteaza mereu intre   predicat si subiect, si   ca si egalitate gasim de cuviinta sa punem viata insasi. Povestim despre mari si tari, si zmei cu printese, dar suntem noi acolo, prinsi in alte taramuri ale sufletului. Ne deplasam prin viata cu …viteza povestilor si tot prin ele ne amintim cu drag de fiinte dragi care ne locuiesc inca sau poate nu povestea vietii…           Mama era tanara ( sa fi avut vreo 18 ani) ,   inzestrata cu   picioare lungi si bine modelate, ascunse de vreo rochie   facuta de ea acasa, dupa placul ei. II placea sa fie imbracata bine, la moda, si originala. Asa ca isi facea ea rochiile pana   s -a ga...