Din tainele iubirii
Am invatat si am uitat de a lungul timpului sa iubesc.
Am trecut cu pasi grei , alteori usori peste florile din gradinile lumii, si am luat ceata muntilor ca si acoperamant pentru ochii mei.
Nu am putut vedea astfel nici soarele de dimineata , nici sa patrund taina picurilor de pe iarba si florile somnoroase.Dar am vazut culmile muntilor pe care le trecusem si zarile de sus.
Am mers mult, m am intors inapoi, sa o iau pe carari cunoscute, am taiat tufisuri , scaietilor le am zambit si nu m au ranit, dar sacalii m au pandit de dupa ei.
Cate zile , cate nopti am cules in poalele ploapelor mele , si cati oameni mi au trecut pragul cortului . Am ascultat si am inodat cu ata pecetluita povesti si taine care nu au mai fost auzite de nimeni. Oamenii mi au cautat intotdeauna urechile si mi au agatat de ele povesti. Eu le am aplecat catre ei, bland, cu tot cu mine.
Poate de aceea au si revenit. Urechile mele sunt batrane acum, dar stiu multe.
Oamenilor ce mi au trecut casa pe care nimeni nu va putea sa o vanda vreodata, le am dat scrisori si apa.
Am uitat de multe ori sa iubesc, am invatat din nou, am uitat iar. Am cazut cu nasul de asfaltul care striga ajutor dupa Iubire, si eu cautam batiste. Dar am ajuns si in iarba cea grasa si m am odihnit sub inaltul cerului , sub albastrul norilor si am gandit asa: Daca as fi stiut doar iubire , ce rost ar mai fi avut ce va urma?
Am trecut cu pasi grei , alteori usori peste florile din gradinile lumii, si am luat ceata muntilor ca si acoperamant pentru ochii mei.
Nu am putut vedea astfel nici soarele de dimineata , nici sa patrund taina picurilor de pe iarba si florile somnoroase.Dar am vazut culmile muntilor pe care le trecusem si zarile de sus.
Am mers mult, m am intors inapoi, sa o iau pe carari cunoscute, am taiat tufisuri , scaietilor le am zambit si nu m au ranit, dar sacalii m au pandit de dupa ei.
Cate zile , cate nopti am cules in poalele ploapelor mele , si cati oameni mi au trecut pragul cortului . Am ascultat si am inodat cu ata pecetluita povesti si taine care nu au mai fost auzite de nimeni. Oamenii mi au cautat intotdeauna urechile si mi au agatat de ele povesti. Eu le am aplecat catre ei, bland, cu tot cu mine.
Poate de aceea au si revenit. Urechile mele sunt batrane acum, dar stiu multe.
Oamenilor ce mi au trecut casa pe care nimeni nu va putea sa o vanda vreodata, le am dat scrisori si apa.
Am uitat de multe ori sa iubesc, am invatat din nou, am uitat iar. Am cazut cu nasul de asfaltul care striga ajutor dupa Iubire, si eu cautam batiste. Dar am ajuns si in iarba cea grasa si m am odihnit sub inaltul cerului , sub albastrul norilor si am gandit asa: Daca as fi stiut doar iubire , ce rost ar mai fi avut ce va urma?
Oamenii sunt doar neîmpăcaţi şi neîndurători cu praful şi cu lumina, cu întunericul şi cu becurile care se termină prea repede pentru banchetele lor nocturne. De aia acestia cad. De aia se ridică. De aia nu există inerţia, ci obsesia noastră că stăm pe loc, sau poate curgem prea repede pentru ritmul biologic al pământului care, ca un cub de zahăr, se topeşte într-o cafea mult prea caldă sau mult prea rece.
RăspundețiȘtergereDAR cine a văzut Speranţa, nu o mai uită. O caută sub toate cerurile şi printre toţi oamenii. Şi visează că într-o zi o va întâlni din nou, nu ştie unde, poate între ai săi.
Speranta este un dar imens facut omenirii:)
Ștergere