Pamantul din suflet

 S au incurcat poate in ceata toti norii de dincolo de Venus. Cineva a plans probabil prea mult la umbra unui geam , pe Terra, si n stele nu s a mai adunat nici un fir de praf. Cateva perchi de picioare grabite au stat la umbra unui copac cateva ceasuri , si zorii au mancat intunericul.
 Fara ceas desteptator, vietatile au scrijelit cu fata scoarta pamantului aburind. Era dimineata de mai si nimeni nu si mai dadea seama.
 Curand, cineva si altcineva si inca cativa de altcineva se gandeau cum sa se afunde in vartejul din centrul pamantului, crezand ca acolo vor gasi ceva mai curios decat insasi pamantul. Se inselau in mintile lor , fiecare pe rand, unii pe altii si cati nebuni mai erau in vecinatate...
   Nimeni nu se misca odata cu acel pamant pe care l vanau toti in cautarea altor bucati pe care sa poti calca cu mandrie. Toti erau siguri de izbanda si totusi doar cativa simteau cum vorbeste acel pamant ...

  Nebunie cu oftaturi , cu minciuni aruncate in calendarele moderne, si atat de mult zgomot ce nu era nicidecum limba terestra...
     Ei erau oamenii. Aveau cateva zile pe care ei le denumeau dupa  cum plangeau ingerii, si nu dupa cum infloreau florile , in vai de nedescris. Miscau obiecte de ici colo, mecanic, si la sfarsitul zilei isi puneau coroane de flori vestede ..de tristete. Inhalau aer ce era otravit de mecanismele lor zilnice, caci nu era nici chip nici suflet in ei.
   Luna plangea noaptea, tacuta, si ei nu stiau..  Suflau in zari ce purtau vise de indeplinit si uneori, multe din vise mureau fara sa ajunga la destinatie..


 Insa din fericire, mai existau si cativa care stiau ce inseamna visele, zarea, pamantul si oamenii adevarati. Ei ocroteau florile cu insasi inima lor, caci jurasera pamantului la nastere ca apa va fi singura care il va spala, soarele singurul care va straluci de dimineta pana seara, si ca visele altor oameni vor fi pretuite ca si copii ai lui. Ei sadeau zilnic flori numite zambete si sperante in locurile cele mai intunecate , de unde nu mai asteptai nici urma de viata. Ei ocroteau intreg pamantul , pe ceas de dimineata sau seara, cu aripi cosntruite cu grija din constiinta pura... Si cand vorbeau ei , tot universul asculta.