Ma pierd in binecuvantari

Viata nu mai este ce a fost. Unde a incaput candva atat non - sens creat in fiinta asta nu mi imaginez. Cum de a putut ea sa nu stie cararea ce era undeva in spatele umbrei?
  ...era nevoie de nu numai o umbra , ci de cele mai urate ca ea sa vada lumina cum se asterne pe fiecare clipa de  dimineata, amiaza si seara...
   Si clipele s au transformat in ore , orele in zile, si zilele in luni de zile...Si a inceput eternitatea .Unei vieti, a unui suflet si a unei iubiri. Prin acestea, a inceput  sa ploua cu binecuvantari. In fiecare zi, poate nu una, ci mai multe.Oameni frumosi , deschisi, plini de nobil, pur si rai intindeau mainile catre ea. Si nu era o saptamana in care obrazul sa nu ii fie atins de lacrimile fericirii...Cartea adevarului izvora din ea  si isi asternea literele pe constiinte mari . Era ceea ce alesese  zicea ea , in alta viata. Si nu ar fi vrut altfel. Nu ar fi vrut nimic mai mult  de un mic dejun pe patul vietii cu aroma Universului si a Divinitatii impregnat acolo!


 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Spatiul din tine

Stele

Orbii cu ochi