DELYA- IDEI SI ZAMBETE

  Mi se desprind bucati de suflet si zboara....Se unesc in cercuri, se alearga, chicotesc si se duc spre orizontul infinit, iar eu am uitat de ceasurile care arata ore grabite. Plec de aici si  feresc aerul bland, intre aripi....   Vad continentele fara harti, le simt caldura si mizeria, le aud. Oameni imi fac din maini , de jos. Imi ard narile, si ma doare dorul asta cumplit pe care l simt abia acu. ................................................................................................................................................................   Se misca soarele pe casele oamenilor, in odai si pe chipurile copiilor. Oare le o fi cald ?  Batranii isi intind mainile pline de dureri inspre faramele de sperante si credinta. Ploua , acolo jos, pe langa ei.    Din vietile lor au mai ramas petice de sperante si dragoste. Celelalte lucruri, se perinda prin memoria obosita. Lumea nu mai are aceleasi povesti, caci in fiecare zi apar altele.  ..........................

         Ne prindem de talpi si zburam, mai departe, in ani de a randul, fara sa stim ca cea mai pretioasa comoara din viata , este copilaria. Atunci suntem cei mai fericiti si cel   aproape   de Dumnezeu. Vom cauta fara sa stim, raiul acela mai tarziu, in momente in care nu ne ajunge nici un alt lucru la inima sa o incante.     Ceata unei dimineti , roua de pe talpile goale, mirosul ierbii umede si zgomotul viselor noastre se imprastie in zari de care nu vom sti , decat rar, la maturitate. Dar in copilarie, ele ne sunt intreaga noastra viata.      Anii nu ne vor intreba mai tarziu   daca am fost copii buni sau rai,   ci daca ne mai putem aduce aminte cum e sa fim copii si daca mai putem fi copii. Daca mai auzim tipetele cu care ne scoteam din sarite parintii, daca ne vedem grimasele pe care le faceam atunci cand nu puteam obtine ce vroiam , si daca ne mai vedem jucariile imprastiate prin toata casa, de dragului jocului si atat….Daca mai simtim mirosurile din bucata

… Prezentul nu e compus decat din clipele de dor ale nemuririi si   lacrimile strabunilor ce ne au adus zestrea existentei.Povestile din noi sunt si povestile bunicilor, ale parintilor nostri, ale copilului din noi, a odoarelor nostre.    Suntem o suma de povesti , ce se intersecteaza mereu intre   predicat si subiect, si   ca si egalitate gasim de cuviinta sa punem viata insasi. Povestim despre mari si tari, si zmei cu printese, dar suntem noi acolo, prinsi in alte taramuri ale sufletului. Ne deplasam prin viata cu …viteza povestilor si tot prin ele ne amintim cu drag de fiinte dragi care ne locuiesc inca sau poate nu povestea vietii…           Mama era tanara ( sa fi avut vreo 18 ani) ,   inzestrata cu   picioare lungi si bine modelate, ascunse de vreo rochie   facuta de ea acasa, dupa placul ei. II placea sa fie imbracata bine, la moda, si originala. Asa ca isi facea ea rochiile pana   s -a gandit ca imaginatia si frumosul se pot gasi impreuna in ..croitorie .