DELYA- IDEI SI ZAMBETE

Te crede orice suflare de viata cand iti incordezi   muschii oculari peste chipuri   opulente   sau sterse, sau adormite. Te faci   admirat de chiar si gaza care se aseza curioasa pe camasa ta la dunga , de I se impleticeau picioarele mergand pe linia aia…   Muschii   tai insesizabili dar prezenti sunt pentru fete ca o inghetata mancata de o fata in fata unui baiat. La orizont nu sunt nori, dar in ochii lor, a femeilor aparent indiferente , se cuibaresc   mici urme de lacrimi. Sau de saliva.                                                Picioarele tale sunt in ochii divelor tale un fel de pamant al fagaduintei. Daca tu esti acolo, asta inseamna ca ceva se intampla pe Terra. Iar ele trebuie sa fie in preajma ta, sa ti ia interviul ce tine loc de mic dejun pana in ora 13.00, ca tine happy hour la cateva cafenele bune de prin oras.. O febra de rasete sau zambete se prelinge pe fetele admiratoarelor , si tu adori asta, fara sa stii macar cum ai ajuns sa fii adorat ca u

 S au incurcat poate in ceata toti norii de dincolo de Venus. Cineva a plans probabil prea mult la umbra unui geam , pe Terra, si n stele nu s a mai adunat nici un fir de praf. Cateva perchi de picioare grabite au stat la umbra unui copac cateva ceasuri , si zorii au mancat intunericul.  Fara ceas desteptator, vietatile au scrijelit cu fata scoarta pamantului aburind. Era dimineata de mai si nimeni nu si mai dadea seama.  Curand, cineva si altcineva si inca cativa de altcineva se gandeau cum sa se afunde in vartejul din centrul pamantului, crezand ca acolo vor gasi ceva mai curios decat insasi pamantul. Se inselau in mintile lor , fiecare pe rand, unii pe altii si cati nebuni mai erau in vecinatate...    Nimeni nu se misca odata cu acel pamant pe care l vanau toti in cautarea altor bucati pe care sa poti calca cu mandrie. Toti erau siguri de izbanda si totusi doar cativa simteau cum vorbeste acel pamant ...   Nebunie cu oftaturi , cu minciuni aruncate in calendarele moderne, si at

Toti ne nastem cu povestile noastre . Toti vedem acelasi cer la nastere, si tot acelasi la moarte . Ceea ce ne diferentiaza este povestea pe care o lasm in urma noastra.      Facem primii pasi, invatand sa ne luptam pentru un zambet, pentru o imbratisare, pentru  ceva ce mai tarziu s ar putea sa nu ne mai  amintim. Dar pentru momentul in care le ai , ele conteaza. Fac o miscare in univers.    Invatam sa vedem, sa privim lumea si viata prin ochii nostrii, ochi ce nu au inca sensul experientei . Dar conteaza faptul ca putem sa facem lucrul asta. Unii..se nasc orbi.     Auzim sunete, le identificam cu ceva ce ne place sau ne intristeaza, spunem si altora despre ele,  chiar daca poate ca ei nu simt la fel. Simtim nevoia inca de cand ne nastem sa impartasim. Vocea umana este unul din acele lucruri  fgara de care nu putem trai , pe care nu o putem uita si care leaga treacutul de prezent si de viitor.    Inaintam in viata ghidati, manati de dorinte care mai tarziu nu au nici macar culoar