Dumnezeu pe o banca, citind.

Intalnirirle noastre cu oamenii, in oameni. Acolo unde se petrece totul intre noi si Dumnezeu de fapt. Acolo in suflet, unde facem cunostinta prima data unii cu ceilalti. Acolo unde simtitm pe celalalt atat de aproape sau chiar si Aproape una cu noi. E Dumnezeu acolo si tare bine e..

Mergem, citim  si ne asezam.

Un om pe o banca citind. 

DOI TRECATORI, CU ALE LOR POVESTI SI CONTEMPLARI nu tocmai intamplator , despre Dumnezeu si chemare, despre foc. Haine ponosite si miros de smerenie. Unul intoarce capu sa vada ce citeste omul de pe banca. Un titlu din epoca Lui Ceasca, si ei cautand parca inca ceva, acolo, si in acel moment. Si omul, o vorba in plus. Se ridica si cu un pas in fata lor ii provoaca la mai mult din el, din viata lui. Le da niste referinte pe o retea de socilaizare , culmea, si acolo se naste acel zambet al amandurora. Probabil e o legatura cu ceea ce si spuneau inainte de a veni spre banca asta. Tot despre  oameni era in fond vorba. Omul e placut atins de intalnirea cu cei doi, spune si o vorba de amar, si ea se uita in ochii lui. Se duce acolo, la sursa cuvantului, si il gaseste atat de frumos pe Dumnezeu, citind si el o carte si zambind. Sunt doi in unul, citind , si oprind pe cei doi din mers, sunt doi care se opresc si vad un singur lucru : viata din oameni.  Picurii de roua din ziua Pastelui. 

  Pretutindeni, oamenii se intalnesc mai intai doi cate doi. Si apoi in trei, in patru, in carari, in drumuri, in sfaturi si povete, in povesti si romane , in pamant si in cer, in vise, zilele si noptile. Si mereu, ceva se intampla in intalnirile lor. E o alunecare mereu spre celalalt, spre ceilalti care te face viu. Oare cum asa? E Dumnezeu in celalalt, oricum l ai pune sa stea, oricat de imbracat ar fi, sau de gol, sau de flamand. Cum sa nu te uiti la locul ala , care ti l-ai  dori poate sa aiba din culorile cerului, locul ala unde tu te intalnesti cu celalalt, cu viata lui, cu sufletul sau, cu o simpla zi din viata lui?Cum sa treci obosit si egoist peste o viata de om? Cum sa nu iubesti? 

 E atata miros de floare de tei si de trandafir si de salcam, toate laolalta, imbibate in crestet si in ochi si in maini. In toti , astia de pe pamant. O viata intreaga ne straduim, sa prindem mirosul celuilalt, sa l invatam pe de rost, sa traim cu el, si sa l iubim. O viata de om se intampla cu noi toti, in fiecare clipa.

Cat de frumos. Sublim. Viata care are in ea origine, sursa si cel mai mare secret destainuit omului: Dumnezeu. Slava tie Doamne!