In una din dimineti , iarba...

   Intr una din dimineti ,    iarba mi crescu atat de tare de intra in casa.
   Se amesteca prin vasele din chiuveta , se asternu incet pe canapeaua de pe hol si astepta ..o noua casa. Toamna se indepartase si si luase cu ea si frunze, si caini ce alergau , si oameni care asteptau apusul sa le spuna ora , de fapt...sa i alunge de langa ceas.
   Iarba aceea vroia ceva si se catara peste tot , docila insa si totusi cu incapatanare. Nu am putut sa o dau afara si am lasat o sa se odihneasca pana n primavara la mine in hol pe canapea.
Iarna ne am tinut in brate  in unele seri , si mi era draga caci inca mirosea a verde si a bine, imi aducea aminte de  toata libertatea care tresare intr un fir de al ei.
    Poate ca a fost o iarna incredibila, cu  mai mult decat cativa metri de iarba verde  intinsi la mine pe hol, ca pe un gazon de pe care nu mai  vrei sa ti alungi picioarele sau fruntea.  A fost asteptarea mea si a ei, au fost povesti si cateva lacrimi  de cateva secunde.  Nu am mutat universul, dar am asteptat soarele impreuna .

 Cand am deschis usa, in  luna mai, ....copacii ne chemau afara si soarele dansa. Nu era nimic care sa ne lipseasca decat noi insine , chiar acolo.