Copilul uitat

Nu stiu daca aceasta zi mai are vreo insemnatate pentru noi, cei,, mari''. poate ca nu are; am crescut, nu ne mai ,,permitem'' sa intram in lumea fara de griji a copiilor. Dar daca ai un moment in care esti singur, doar tu si gandurile tale, adu-ti aminte de clipele incrustate in eternitate din copilarie!
  Adu- ti minte cum era ,,viata'' in ochii tai atunci, cat alergai visand cu ochi deschisi si nu te opreai decat in plasa altui vis ce se tesea in fiinta ta fericita de copil..
  Stiam atunci sa privim florile, sa le mirosim pana ramaneam cu polenul lor pe nas, inaltam poate zmee cautand cu ochii cerul si imaginandu- ne ce e dincolo de el, ne bucuram de simfonia naturii , eram puri ....nimic nu ne oprea, nu stiam cuvantele ,, nu pot'' ,  viata era o carte ale carei pagini noi le coloram in fiecare zi, cum vroiam.
  Adu- ti aminte cum radeai neincetat pana te certau parintii, cum asteptai povestile de seara ale mamei si locul de joaca...erai un omulet ce stia se se bucure fara sa aiba prea multe motive, traiai visul adultilor  si totusi iti doreai sa cresti mare...
  Si acum ai crescut mare. Dar ai uitat sa ti lasi bucuria de copil undeva intr- un colt de suflet,nevatamata, vie, ai uitat sa visezi, ai uitat ca cerul putea fi atins candva cu mana , ai uitat...
                
                                              sa fii copil...

Comentarii

  1. orion hadur1 iunie 2011 la 23:33

    uitam,da..dar poate ca si asta e normal,trebuie sa se intample. Imagineaza,ti un copil jucandu.se cu tancuri,sau cu bombe atomice, n.ar fi prea..productiv :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Delia Mezdrea2 iunie 2011 la 08:17

    bineinteles ca nu ar fi productiv...eu ma refeream la anumite momente in care poti sa ti permiti sa fii aidoma copilului de acum cativa ani...nu te costa nimic si nu trebuie sa ti cumperi jucarii din nou, doar sa stii sa vezi lumea din cand in cand prin ochii unui copil:)

    RăspundețiȘtergere
  3. orion hadur4 iunie 2011 la 14:14

    aam inteles. km greu,dar treb sa fii ingaduitoare. inca imi dezvolt neuronii,desi pe partea ialalta ii atrofiez cu tutun :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Copilaria cu povesti despre foarfece, rochite si ...creatie.

Imagine
… Prezentul nu e compus decat din clipele de dor ale nemuririi si   lacrimile strabunilor ce ne au adus zestrea existentei.Povestile din noi sunt si povestile bunicilor, ale parintilor nostri, ale copilului din noi, a odoarelor nostre.    Suntem o suma de povesti , ce se intersecteaza mereu intre   predicat si subiect, si   ca si egalitate gasim de cuviinta sa punem viata insasi. Povestim despre mari si tari, si zmei cu printese, dar suntem noi acolo, prinsi in alte taramuri ale sufletului. Ne deplasam prin viata cu …viteza povestilor si tot prin ele ne amintim cu drag de fiinte dragi care ne locuiesc inca sau poate nu povestea vietii…           Mama era tanara ( sa fi avut vreo 18 ani) ,   inzestrata cu   picioare lungi si bine modelate, ascunse de vreo rochie   facuta de ea acasa, dupa placul ei. II placea sa fie imbracata bine, la moda, si originala. Asa ca isi facea ea rochiile pana   s -a gandit ca imaginatia si frumosul se pot gasi impreuna in ..croitorie .
Citiți mai multe
1. Nu trebuie sa fii trist ca nu ai fost remarcat.Fii trist ca nu ai facut nimic remarcabil.(Confucius) 2. Timpului nu-i tremura niciodata mainile..isi plimba incet  bisturiul pe fetele noastre ca un criminal in serie indragostit de arta sa.(anonim) 3. Unul din cele mai grele lucruri in viata este sa ia cuvinte in inima pe care sa nu le poti pronunta niciodata.( James Earl Jones)
Citiți mai multe

Dans de imagini

Imagine
Ma uit la pagina asta alba si-mi imaginez puncte si linii care se misca intr-un dans continuu. luminite, umbre, curbe, toate se amesteca, isi schimba locul si danseaza de zici ca sunt nebune... Si culmea e ca nu vrei sa le opresti, ele sunt ca ielele, te temi de ele pentru ca nu le cunosti intentiile sau continutul si totusi te ademenesc atat de mult, incat zambesti si te iti pui ochii mintii la treaba, fuga-fuga dupa ele.. Te intriga gustul asta dulce pe care ti-l lasa cursa de urmarire a "luminitelor neuronale" si te lasi purtat totusi... Culmea e ca una se apropie de tine, cealalta la fel, insa nu te lasa sa le prinzi sau sa le vezi prea bine, sa le descoperi...trebuie sa inchizi ochii si sa le urmaresti dansul, sa stai nemiscat si sa le fii prieten.:) si apoi ele te iau de mana usor, incet , si te invart in cercul lor pana incepi sa zambesti si sa traiesti acolo. E dansul ideilor, al imaginilor ce se astern in fata ta atunci cand stai singur cu tine, cu persoana cu car
Citiți mai multe